UnPicDintr-oPoveste

by jesuiscommejesuis

Cand am pasit spre fereastra norii de seara erau inca acolo. Pareau sa astepte. Sa le spun si lor o poveste? Le-am propus asta. Dar ei nu ma ascultau. Pentru ca sa ma fac inteles si sa mai imputinez departarea dintre noi, am strigat: – Si eu sunt un nor de inserare. Ei s-au oprit, era limpede ca stau sa ma priveasca. Pe urma si-au intins spre mine aripile lor fine, stravezii, rosietice. Acesta este felul in care se saluta intre ei norii de seara. Ma recunoscusera. – Noi ne intindem peste pamant, mi-au explicat, mai bine spus peste Europa; si tu? Am ezitat. – E acolo o tara… – Cum arata ea? s-au intresat ei. – Vedeti, am raspuns, amurgul cu tot felul de lucruri… – Dar asta tot Europa e, a ras un nor tanar. – Se poate am spus eu, dar eu am auzit intotdeauna: lucrurile in Europa sunt moarte. – Da, intr-adevar, a remarcat un altul cu dispret. Ce rost ar mai avea asta: niste lucruri vii? – Da, am insistat eu, ale mele traiesc. Asta este deci deosebirea. Ele pot deveni diferite, si cand un lucru vine pe lume ca un creion sau o soba, nu trebuie din cauza asta sa deznadajduiasca atunci cand se gandeste la felul in care sa plece. Un creion poate sa ajunga un baston, daca treburile merg bine, un arbore, catarg si o soba, cel putin o poarta de oras.

Advertisements