Today

by jesuiscommejesuis

Stia ca pestele asta se oprise la ea cu un motiv. Auzise de ei, dar stia ca nu vin la oricine. De ce ea? Nu se simte in nici un fel. Nici vesela nici trista. Notiunea de a trai nu mai exista pentru ea. Dar binenteles ca nu-si dadea seama. “Hai la plimbare!” zise ea. “Eu nu stiu sa ma plimb prin apa. Ce zici daca ne plimbam prin aer?” Nu o mai facuse demult. De cand o duceau parintii de mana. Acum are 13 ani si se simte foarte batrana. Pestele incepu sa faca miscari in spirala prin aer. Se pare ca se bucura. Incerca sa se gandeasca la cel mai inalt turn din oras. Urmau sa se duca acolo si sa se arunce in gol. Isi aduse aminte de unul.
*
Era sfarsitul verii. Pana si verile se scurtasera ca si vietile tuturor. Inspira si expira cu o pofta incredibila de parca ar fi vrut sa absoarba tot aerul ala gustos care o inconjura. Senzatia asta ii parea cunoscuta dar in acelasi timp straina. Mai simtise acelasi lucru la nastere, dar disparuse intre timp. De fapt disparusera toate sentimentele.
*
Sari. Incepu sa inoate prin aer printre flori roz, printre panze ingalbenite, printre nori galbeni cu gust de vanilie, printre soapte de licurici, printre pagini scrise si nescrise. Dintr-o data se opri. “Trebuie sa traiesti! Trebuie sa traiesti! Trebuie sa traiesti! Trebuie sa traiesti! Trebuie sa traiesti! Trebuie sa traiesti!” Auzea din toate partile iar sentimentul ca trebuie sa traiasca ii cuprinsese toata inima si o strangea cu putere avand sa o slabeasca din stramtoare abia cand va incepe sa traiasca cu adevarat. Trebuia sa traiasca.
*
Ajunse jos. Pestele era langa ea. “Trebuie sa traiesc. Cum?” “It’s all in youre mind!”

Advertisements